Festivalul Filmului Francez prilejuiește întâlnirea anuală a cinefililor cu cele mai recente și remarcabile filme franceze. Ediția din acest an a festivalului celebrează 30 ani de francofonie în România, incluzând în premieră în program secțiunea Pépites francophones, o selecție de filme prezentate la cele mai importante festivaluri internaționale
În cadrul evenimentului sunt prezentate filme proiectate la Festivalul de film montan de la Banff (Alberta, Canada), cel mai prestigios concurs internațional de filme scurte și documentare despre natură, cultură și activități din mediul montan
American Independent Film Festival este un festival de film, cultură și lifestyle american, care aduce în fața publicului o selecție a celor mai bune filme independente americane recente, remarcate atât de critică, cât și de publicul unor importante festivaluri internaționale
Festivalul de film Cinefemina își propune să promoveze viziunile și creațiile artistice ale cineastelor europene - regizoare, scenariste, producătoare etc., să aducă în prim plan teme importante precum valorile feminine din lumea artistică, inegalitatea de gen și de șanse din industria de film, dar și să combată stereotipurile din societate