Detalii

Anul acesta festivalul se concentrează pe binele comun și explorează prin proiecții și evenimente speciale modul în care spațiile și comunitățile noastre pot deveni mai incluzive și accesibile pentru toți. Festivalul propune o selecție de documentare din întreaga lume, care pun în prim-plan subiecte legate de orașe, arhitectură, comunități și transformările care modelează viața urbană. Programul abordează subteme precum accesibilitatea spațiilor publice pentru persoanele vulnerabile, reziliența comunităților și a indivizilor, dar și portrete de arhitecți și clădiri iconice.


În deschiderea festivalului va fi proiectat filmul „Living Together: The Story of De Warren”, urmat de o discuție cu regizorul Sam van Zoest și arhitectul Lucian Luță. Programul ediției 2024 include, de asemenea, dezbateri, tururi ghidate și workshopuri dedicate copiilor și adolescenților.


În fiecare zi, în cadrul festivalului pot fi descoperite povești din spatele orașelor, clădirilor și oamenilor care le transformă.


𝗦𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲


Cum putem construi orașe care să includă pe toată lumea? Aceste filme ne provoacă să privim arhitectura prin ochii celor mai vulnerabili și să regândim felul în care sunt proiectate spațiile publice pentru persoanele cu dizabilități.


Rehab from Rehab | 2023 | Franța | Regia: Ila Bêka & Louise Lemoine
I Didn’t See You There | 2022 | SUA | Regia: Reid Davenport | Q&A cu Iris Popescu (AMAIS)


𝗢𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮̆ 𝗼𝗿𝗮𝘀̦𝗲


Când un singur om se ridică, o întreagă comunitate îi poate urma exemplul. Descoperă povești despre rezistență, solidaritate și puterea colectivă, acolo unde comunitatea se unește pentru a proteja ceea ce contează cel mai mult.


Living Together: The Story of De Warren (2023 | Olanda | Regia: Sam van Zoest) – Q&A cu regizorul și arhitectul Lucian Luță
Rabble Rousers: Frances Goldin and the Fight for Cooper Square (2023 | SUA | Regia: Kelly Anderson, Kathryn Barnier, Ryan Joseph)
The Train and the Peninsula (2023 | Mexic | Regia: Sky Richards, Andreas Kruger Foncerrada)
Charlotte’s Castle (2022 | Canada | Regia: Jamie Kastner)
Grandad & The Pier (2023 | Marea Britanie | Regia: Reuben Armstrong)
The Cathedral (2022 | Spania | Regia: Denis Dobrovoda)


𝗣𝗼𝗿𝘁𝗿𝗲𝘁𝗲


Un om, o clădire, o viață întreagă dedicată arhitecturii. Aceste filme portretizează personalități și creații iconice, oferindu-ne o privire intimă asupra muncii și filozofiilor arhitecților care au lăsat o amprentă puternică asupra lumii.


The Promise: Architect B.V. Doshi (2023 | Germania | Regia: Jan Schmidt-Garre)
Fackelmann (2023 | România | Regia: Grațian Gâldău) – Q&A cu regizorul
Points of Origin (2023 | Olanda, Austria | Regia: Frans Parthesius)
Koolhaas Houselife (2008 | Franța | Regia: Ila Bêka & Louise Lemoine)
Cvartal (2024 | România | Regia: Dan Radu Mihai)


𝗙𝗶𝗹𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗿𝗵𝗶𝘃𝗮̆


Aceste filme de arhivă oferă o incursiune în trecutul orașelor românești, dezvăluind tensiunea dintre planurile de dezvoltare ale autorităților și nevoile reale ale oamenilor. Programele explorează modul în care autoritățile au încercat să modeleze viața urbană, dar și cum cetățenii au contribuit activ la acest proces – fie prin cooperare, fie prin rezistență subtilă.


𝗘𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲


Proiecție specială: Veins | 2024 | Portugalia | Regia: Laurian Ghinițoiu și Arata Mori
Dezbatere: Explorări ale orașului în filme de arhivă
Ateliere dedicate copiilor și adolescenților
Tururi ghidate: Acasă. De la casă la bloc.


Programul complet poate fi consultat pe urbaneye.ro.


Abonamentele și biletele pot fi achiziționate de pe eventbook.ro
 

  • Distribuie:
event

promo video

play

URBANEYE FILM FESTIVAL

06 noiembrie - 10 noiembrie

EDIȚIA A 11-A