Detalii

Programul festivalului:


Vineri 3 martie


ora 19:00: Mononoke-hime / Princess Mononoke (1997, r. Hayao Miyazaki, 134’)


Sâmbătă 4 martie


ora 13:00: Mononoke-hime / Princess Mononoke (1997, r. Hayao Miyazaki, 134’)
ora 16:00: Kaguya-hime no Monogatari / The Tale of Princess Kaguya (2013, r. Isao Takahata, 137’) 
ora 20:00: Bakemono no Ko / The Boy and The Beast (2015, r. Mamoru Hosoda, 119’)


Duminică 5 martie


ora 16:00: Momo e no Tegami / A letter to Momo (2011, r. Hiroyuki Okiura, 120’) + dezbatere
ora 20:00: Sen to Chihiro no Kamikakushi / Spirited Away (2001, r. Hayao Miyazaki, 125’)

 

Mononoke-hime (Princess Mononoke, 1997, r. Hayao Miyazaki) este un film despre armonia interioară și exterioară. Prințul Ashitaka provine dintr-un trib persecutat, care trăiește în armonie cu legile naturii. El este nevoit să-și părăsească oamenii pentru a căuta un leac pentru un blestem abătut asupra sa. În călătoria lui, Ashitaka ajunge să fie prins într-un conflict dintre oamenii ce exploatează pădurile și zeii care vor să le apere și au jurat răzbunare. Ashitaka trebuie să-și păstreze calmul și să convingă cele două părți că războiul nu rezolvă nicio problemă. Blestemul îi amenință în permanență viața și se dovedește că a câștiga încrederea celor două părți e mai greu decât ar fi părut. Filmul prezintă importanța armoniei dintre natură și omenire, subliniind prin accente șintoiste faptul că natura are suflet și voință la fel de puternice precum oamenii.
Sen to Chihiro no Kamikakushi (Spirited Away, 2001, r. Hayao Miyazaki) este un film despre despre maturizare și legătura cu lumea de dincolo. Chihiro nu e împăcată cu faptul că părinții ei au decis să se mute în zona rurală. În drumul spre noua casă, se rătăcesc și ajung în ceea ce părea a fi un parc de distracții abandonat, unde lucrurile iau o întorsătură supranaturală. Familia intră pe un tărâm al spiritelor, unde părinții lui Chihiro sunt pedepsiți pentru lăcomie, iar ea e nevoită să găsească de una singură o cale de scăpare. Cu multe creaturi desprinse din legende și mituri șintoiste, Spirited Away surprinde prin interacțiunile inedite dintre uman și supranatural și prezintă o poveste în care Chihiro învață cum să-și creeze singură armonia de care are nevoie.


Bakemono no Ko (The Boy and the Beast, 2015, r. Mamoru Hosoda) este un film despre singurătate și diferențele care ne aduc împreună. Băiețelul Ren ajunge discipolul unei bestii ciudate, cu înfățișare de urs, după ce fuge de familia sa. Prins în Regatul Bestiilor, se dedică luptelor și kendo-ului alături de Kumatetsu, crescând și ducând o viață distractivă în lumea bestiilor, în ciuda ochilor suspicioși din jurul lui. Pentru a putea fi fericit, Ren trebuie să se împace cu trecutul lui și să aleagă lumea în care vrea să trăiască. Alegerea nu e ușoară, mai ales când simte că oamenii l-au trădat, iar bestiile nu-l vor accepta niciodată. Bakemono no Ko prezintă lumea bestiilor și a oamenilor ca două universuri complet diferite, în care se întâmplă nenorociri atunci când se întrepătrund. Soarta tuturor stă în mâna unui băiat care trebuie să găsească mai întâi armonia din interiorul lui.


Momo e no Tegami (A Letter to Momo, 2011, r. Hiroyuki Okiura) este despre durere și spiritualitatea care vindecă. Plină de regrete pentru cuvintele grele spuse tatălui său înainte ca el să aibă un accident, Momo se mută cu mama în casa bunicilor. Fiind departe de tot ce era cunoscut pentru ea și neînțelegând comportamentul mamei, Momo se simte singură. Când trei spirite bizare și înfricoșătoare încep să facă tot felul de farse prin casa lor, Momo intră într-o aventură care o ajută să se înțeleagă pe sine și pe părinții săi. Plin de elemente de folcor, filmul se concentrează pe relația foarte strânsă dintre tărâmul spiritelor și cel al oamenilor, dar și despre importanța relațiilor armonioase cu familia și procesarea emoțională a traumelor prin care trecem.


Kaguya-hime no Monogatari (The Tale of Princess Kaguya, 2013, r. Isao Takahata) este un film despre datorie și nostalgiile sufletului. Bazat pe una dintre cele mai vechi povești japoneze scrise, Povestea tăietorului de bambus, filmul urmărește viața unei fetițe găsite într-o tulpină de bambus și interacțiunea ei cu condiția umană. Ea este crescută de un cuplu de bătrâni, care o privesc ca pe o prințesă. Din păcate, pe cât de fericită pare întreaga ei viață, pe atât de multă suferință se strecoară în inima prințesei Kaguya, copleșită de responsabilitățile sale. Povestea tratează cu delicatețe și măiestrie, prin intermediul unui basm supranatural, condiția de om și rolul lui în viață.


Filmele au sunetul original, în japoneză, și subtitrare în limba română.

 

Bilete pot fi cumpărate de pe izanagi.ro
 

  • Distribuie:
event

promo video

play

IZANAGI JAPANESE FILM FESTIVAL

03 martie - 05 martie

EDIȚIA A 3-A