Detalii
Ediția din acest an – Hoinar.Carnaval 2024 - explorează tema măștilor, oferind o serie de 4 spectacole care îmbină muzica, teatrul și alte forme de artă, cu scopul de a crea o conexiune profundă între artiști și public. Festivalul își continua, astfel, misiunea asumată încă din anul 2016, cea de a umaniza și demistifica muzica clasică, de a o așeza într-un mod concret în mijlocul societății și de a crea prin intermediul abordărilor inovatoare noi legături între viața culturală și cea cotidiană.
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Vineri 10 mai, ora 19:30, Teatrul ACT - Songs of the Clown
Un recital de lied, susținut de pianista Daria Tudor și mezzosoprana Verena Tönjes, care preiau rolurile lui Pierrot și Arlechino creând o punte invizibilă, dar solidă, între copilărie și maturitate. Programul muzical este încadrat de lecturi și proiecții video de Buster Keaton, Charlie Chaplin, Marcel Marceau și Emmett Kelly.
Bilete, pe mystage.ro
Sâmbătă 11 mai, ora 11:00, Teatrul ACT - A fost odată un pian
Spectacol dedicat copiilor cu vârste între 6 – 12 ani, „A fost odată un pian” este un concert-spectacol cum nu ați mai văzut până acum. În sală luminile se sting, iar pianul începe să depene basmul, acompaniind ca o coloană sonoră ilustrațiile poveștilor ce se desfășoară proiectate în întuneric. Cenușăreasa își pierde condurul pe muzică de Prokofiev, zeii Greciei Antice dezlănțuie furtuni pe muzică de Liszt, iar Corbul plânge după boțul său de brânză pe muzica lui Paul Constantinescu. Un spectacol magic, în care muzica clasică și basmul își dau mâna pentru a atinge inimile celor mici și mari.
Bilete, pe mystage.ro
Duminică 12 mai, ora 19:30, Teatrul ACT - Vocea umană
Adaptată după emblematica piesă de teatru cu același titlu de Jean Cocteau, această operă, sau mai bine spus spovedanie muzical-dramatică cu caracter profund personal și intim, este practic un mistuitor portret psihologic al unei singure femei, Elle, desenat pe parcursul unei convorbiri telefonice chinuite și anxioase de 45 de minute. Fiind pusă în fața unui fapt pe care nu dorește să-l accepte, Elle se clatină periculos la limita sănătății mintale când iubitul cu care se află într-o relație de mai bine de 5 ani de zile îi dezvăluie la telefon faptul că urmează să se căsătorească cu o altă femeie următoarea zi la Marsilia și-și cere scrisorile de dragoste înapoi. Pe măsură ce sentimentul de durere face loc negării și în cele din urmă mâniei, Elle încearcă din răsputeri să-l țină pe Cherri la telefon cât de mult poate, în agonizanta încercare de a evita acel ultim „adio”. După spectacol, invitați din lumea culturii și a psihologiei (scriitoarea Doina Ruști, rectorul UNATC Liviu Lucaci și psihologul Mihaela Sahlean) dezbat cu publicul temele atinse de subiectul operei, într-o discuție moderată de Bogdan Stănescu.
Bilete, pe mystage.ro
Marți 14 mai, ora 19:00, Ateneul Român – Carnaval
Concert cameral pe muzica lui Johannes Brahms și Camille Saint-Saëns, susținut de 11 muzicieni - Andrei Ioniță, Daria Tudor, Anna Hashimoto, Florian Mitrea, Valentin Șerban, Elisabeta Nedelciu, Alexandru Spînu, Vlad Silaev, Ioana Balașa, Ilinca Lorenț și Bogdan Constantin. Cu participarea extraordinară a actriței Alexandrina Halic.
Program
Johannes Brahms
Sonata nr. 1, în mi minor, pentru pian şi violoncel, op. 38
Sonata nr. 1, în fa minor, pentru pian şi clarinet, op. 120, nr. 1
Camille Saint-Saëns
Dans macabru pentru două piane op. 40
Scherzo pentru două piane op. 87
Carnavalul animalelor
Bilete, pe ove.ro