Iniţiat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută
Gândit ca un omagiu adus renumitului tenor român Ion Dacian, prim-solist, regizor și director al Teatrului de Operetă din București, festivalul reunește spectacole de succes ale stagiunii curente a Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”
Festivalul își dorește să facă cunoscută fumusețea muzicii de orgă. Ediția 2023 propune o serie de 5 concerte, susținute de organiști importanți din România și din străinătate
Un festival de chitară clasică, în cadrul căruia muzica contemporană şi repertoriul tradiţional al instrumentului se împletesc într-un concept unitar și care aduce la București unii dintre cei mai importanți chitariști europeni